Aș putea vorbi despre emoții zile la rând și nu m-aș plictisi. Un mesaj mi-a atras astăzi atenția: EMOȚIILE REPRIMATE NU MOR NICIODATĂ. ELE SUNT DOAR ÎNGROPATE ȘI IES LA SUPRAFAȚĂ SUB O FORMĂ MULT MAI URÂTĂ. (Sigmund Freud)

Trăim într-o lume în care ni se spune la totul pasul: „treci peste”, „nu ar trebui să te simți așa” sau pur și simplu nu îți este permis să vorbești despre ceea ce simți, iar dacă îndrăznești să o faci ești imediat pus la zid sau la „punct”.

Emoțiile sunt combustibilul vieții noastre. Nu există emoții bune sau rele. Ceea ce este important e ce facem cu ele și mai ales cât timp trăim cu ele. Mai mult de atât, e bine să știm că emoțiile sunt trecătoare. Acest aspect este valabil și în cazul adulților, însă și în cel al copiilor.

De fapt, de aici pleacă toată problema: din copilărie învățăm dacă „este bine” sau „este rău” să spunem ce simțim. Dacă unui copil nu i se face spațiu pentru a spune ce simte, ba chiar i se pun opreliști, acesta se va simți invalidat, va crede că e „stricat”, că este greșit ceea ce simte și va aștepta mereu din exterior validare și îndrumare despre ce să și ce să nu simtă.

Dacă astăzi ești un adult care-și exprimă cu greu emoțiile, care și le ascunde, vrea să le facă să dispară ca prin magie, firul roșu te-ar putea duce undeva în primii 12 de ani viață. Acolo vei găsi sursa acestei tentative de refulare. Și e atât de dăunătoare această refulare.

EMOȚIILE ÎNGROPATE DE VII NU MOR NICIODATĂ. Citesc tot mai multe studii științifice prin care ni se demonstrează evident că multe dintre bolile noastre au o cauză exclusiv emoțională, iar cele care nu au o cauză emoțională sunt profund influențate de mediul emoțional al pacientului. Până acum se credea că genele sunt cele care ne dictează viața. Mai nou…un anumit tipar de gândire (care poartă o semnătură emoțională, logic) activează anumite gene. Fantastic!

E atât de important să fim în contact cu emoțiile noastre. Mai mult de atât! Daniel Goleman spune că INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ este un predictor mai bun al succesului în viața decât IQ-ul. Da! Să știi ce simți și să ai curaj să spui ce simți, e mai important pe termen lung decât dacă știi teorema lui Pitagora sau cine a scris nu-știu-ce operă literară.

Și suntem cam analfabeți la capitolul Inteligență Emoțională. Mulți au în vocabular doar: mă simt „bine” sau „rău”. Și apoi privești în viața acestor oameni și înțelegi de ce le merge așa cum le merge. Este nevoie să ne dezvoltăm acest vocabular.

Cum putem să facem acest lucru? Adresându-ne o întrebare-cheie: CE SIMT EU ACUM? Și să avem curajul să spunem pe nume acelei emoții. Simt FURIE. Simt BUCURIE. Simt TRISTEȚE. Simt ENTUZIASM. Simt, nu SUNT. Am voie să simt orice. Când îți numești emoțiile (în special cele negative), ele scad din intensitate. De ce? Deoarece aduci prezența în ele.

În medie, o emoție durează 90 de secunde. Orice emoție care durează mai mult o face din cauza gândurilor asociate ei. Mi se pare atât de simplu, atât de evident. Aleg să nu fug de ce simt, pentru că înțeleg că n-am unde să fug de mine.

Aleg să spun pe nume emoției, pentru că știu că dacă fug mă voi îmbolnăvi mai devreme sau mai târziu. Există acea legătură între emoții și organe. Știința spune mai nou nu doar că acele organe sunt afectate de emoția specifică, însă și că organul respectiv susține producerea emoției. Furia afectează FICATUL. Supărarea – PLĂMÂNII. Neliniștea – STOMACUL. Stresul – INIMA și CREIERUL (dar și toate celelalte organe). Frica – RINICHII. Recomand două cărți ce vă pot fi de ajutor: Marele dicționar al bolilor (J. Martel) și Poți să-ți vindeci corpul (L. Hay). Sunt convins că mai sunt și altele, eu cu acestea lucrez.

Așadar, primul pas este să avem curajul să ne spunem emoția pe nume. Apoi mergem spre eliberarea ei prin EFT, de exemplu și neapărat să aflăm care este lecția pe care o avem de învățat din acea situație. Aș continua până mâine să vorbesc despre asta, însă pentru moment e suficient! Sursa:terapeut anda manta

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here