Am intrat de astăzi, calendaristic vorbind, și până în 19.05.2022 într-o perioadă extrem de intensă energetic. Energetic am intrat în ea de mai multe zile, dar acest interval reprezintă oarecum vârful, punctul culminant să zicem.

Și după data de 19.05.2022 vor mai fi prezente o vreme, dar vor fi resimțite mai puțin intens. Acum, să ne înțelegem, CUM, CÂT, DE CÂND PÂNĂ CÂND diferă de la om la om.

S-ar putea ca pentru unii perioada anterioară acestui interval sau ulterioară lui să fie mai intensă și mai provocatoare decât intervalul în sine.

Nu suntem toți la fel, nu suntem Acum Aici cu aceleași scopuri și ne folosim de energiile cu care suntem ”alimentați” exact la fel cum ne folosim de hrana fizică.

Nu avem aceleași preferințe sau obiceiuri culinare, dar Universul/Sursa/Creatorul în marea sa iubire ne oferă în stil de ”bufet suedez” absolut tot ceea de ce avem nevoie.

Mai trebuie ca noi să avem înțelepciunea să ne servim cu ceea ce ne oferă. Din experiența mea, din ceea ce eu am observat, oamenii nu știu nici să ceară, nici ce să ceară, dar nici cum să primească sau să recunoască că au primit ceea ce au cerut.

Prin urmare, nici nu se folosesc de ceea ce au primit pentru că nu-și dau seama că au primit deja. De ce? Pentru că nu se cunosc suficient de bine pe ei înșiși/ele însele încât să poată observa schimbarea care a avut loc sau instrumentele care le sunt puse la dispoziție.

CREDEM că ne cunoaștem cu o convingere atât de mare încât nu ne mai uităm la noi înșine, este nevoie de timp (mult uneori) ca să recunoaștem că cutare sau cutare mâncare nu ne mai place, că să facem cutare sau cutare lucru nu numai că nu mai este interesant pentru noi, dar nici nu ne mai aduce bucurie sau măcar conștiința că am făcut ceva necesar nouă sau altora.

În acest sens, „ceea ce s-a întâmplat” din 2019 și până în prezent a avut un rol extrem de catalizator în obligarea noastră să ne întoarcem spre interior, să ne analizăm și reașezăm valorile NOASTRE în Viața NOASTRĂ pentru că ne-am dat seama că ”timpul trece” și noi ne risipim inutil de cele mai multe ori.

Nimic nu-i rău, nimic nu-i bine, totul este așa cum este. Un element foarte important în modul în care abordăm această perioadă, și oricare alta, este ATITUDINEA.

Atitudinea cu care noi întâmpinăm și intrăm în această/acea perioadă. De ce? Orice flux energetic, eveniment energetic, amplifică ceea ce EXISTĂ DEJA ca noi să putem vedea, recunoaște și, prin urmare, analiza acel ceva și să decidem dacă mai dorim ca acel ceva, indiferent ce ar fi acel ceva, să facă sau nu parte din viața noastră.

Acum, cu astfel de influxuri de energie unii dintre noi ne confruntăm de multă vreme pentru că nu ne-am fixat cu toții ”ceasul la aceiași oră de trezire”.

Nici ”munca” noastră nu este aceiași sau la fel pentru toți. Și după ce mai multe astfel de influxuri „mătură cu tine pe jos”, începi să înveți cum să le faci față, cum să nu te arunci în vâltoarea lor dacă nu te țin ”aripile” să te poți ridica deasupra lor, iar acele ”aripi” trebuie să ți le crești singur/ă, nu ți se fac cadou de câtre cineva. Sunt rezultatul muncii tale cu tine.

Atitudinea cea mai bună este să nu cazi în frică.

Dar ca să nu cazi în frică este nevoie să nu-ți fie frică de moarte sau să crezi că tot ceea ce se întâmplă este pentru binele tău cel mai înalt și în aliniere cu Planul Divin.

Când spun Planul Divin mă refer la Planul Creatorului Prim nu la plagiatele prelucrate și distorsionate de către autori mai mult sau mai puțin necunoscuți.

SUFLETUL NU MOARE! Când accepți cu seninătate ORICE rezultat, șansa să ieși cu bine dintr-un eveniment cataclismic crește exponențial. De ce? Pentru că nemaifiind prins în ghearele fricii poți vedea calea de scăpare, de ieșire din el, în timp ce frica pur și simplu paralizează orice acțiune sau gând/plan coerent.

”Vai, dar n-am făcut asta, n-am făcut aia, nu pot muri chiar acum, trebuie să le fac!”. Dacă ar fi trebuit să le faci, le-ai fi făcut sau dacă nu le-ai făcut, dar trebuiau făcute, înseamnă că ți-a expirat timpul care ți-a fost acordat și tocmai ai ”pus-o” de o întrupare viitoare în care să fii mai conștient/ă de ceea ce ai cu adevărat de făcut și să faci.

Ideea că trăim într-un Univers răuvoitor, strict, rigid, care pedepsește nesupunerea, neascultarea este un fals. Universul în care noi trăim este un Univers al Iubirii și nu mai este nevoie de nici un fel de alte atribute care să-l descrie.

În acest Univers al Creatorului, și mai ales pe Pământ, deși nu pare, se învață Iubirea. Orice altceva ni se spune este un fals. Ceea ce noi experimentăm/învățăm/devenim pe această planetă este IUBIREA/IUBIRE.

TOATE felurile de iubire în așa fel încât la ”absolvire” să primim ”diploma” de IUBIRE NECONDIȚIONATĂ. Pentru că asta DEVENIM: Iubirea Necondiționată a Creatorului Prim în manifestare.

Acea Iubire Necondiționată care își iubește și Întunericul și Umbra pentru că se recunoaște UNA cu ea și cu TOT CEEA CE ESTE. Nu ne-am ”zgârcit” deloc când am ales să ne întrupăm pe această planetă, nu-i așa?

Știam că va fi greu, știam că vom cădea de multe ori, dar mai știam și știm că avem Puterea să ne ridicăm de fiecare dată pentru că pe noi nu ne-a ales nimeni să facem/fim asta, ne-am ales singuri.

Și când TU singur/singură ți-ai fixat un țel, un obiectiv ești cel mai sever/consecvent îndrumător al tău. Nu ai nevoie de nimic și de nimeni altcineva care să te împingă de la spate. O zi minunată nouă tuturor cu Soare și Iubire în Suflete și Inimi! Sursa: Monica Poka

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here