Credincioșii români din Nisa, Franța, au sărbătorit ieri cel de-al doilea hram al noii biserici, cinstirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Centrale şi Meridionale, a binecuvântat cu agheasmă lucrările efectuate la biserica aflată în construcție. În continuare, a oficiat Sfânta Liturghie în demisolul sfântului lăcaș. În cuvântul său, ierarhul a mulțumit lui Dumnezeu că această comunitate va avea propria sa biserică și a adresat un cuvânt de încurajare părintelui paroh Radu Totelecan și credincioșilor care au făcut posibilă ridicarea sfântului lăcaș. Totodată, pr. Radu Totelecan şi-a exprimat recunoştinţa pentru tot sprijinul de până acum. După slujbă, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură şi fotografie despre istoricul parohiei şi un program interactiv cu copiii şi adolescenţii comunității.
Lucrările la noua biserică din Nisa, care este ocrotită şi de Sfântul Ierarh Nicolae, au ajuns acum la acoperiş. Terenul pe care este construită biserica a fost achiziţionat în 2011, de comunitatea de aici, piatra de temelie fiind sfinţită, în 2016, de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here