Mama mea avea multe probleme. Nu dormea si se simtea epuizata. Era irascibila, cicalitoare, morocanoasa. Mereu era bolnava. Pana intr-o zi, cand, asa, dintr-o data, s-a schimbat. Situatia era cea dintotdeauna, insa ea era diferita.

Intr-o zi, cand tata ii zice: – Iubito, merg la o bere cu baietii. Am obosit. De trei luni caut de lucru si nu gasesc nimic. Mama ii raspunde: – Foarte bine! Apoi, cand fratele meu ii aduce la cunostinta: – Mama, la Universitate, merg rau la toate materiile. Mama ii zice:- Foarte bine! Recuperezi tu! Daca nu, repeti semestrul, dar taxa ti-o platesti singur. Sora mea, la randu-i:- Mama, am lovit masina. Mama:- Foarte bine, fata mea! Du-o in Service. Gandeste-te cum platesti si intre timp, circula cu autobuzul sau cu metroul.

Urmatoarea fu nora:- Vin sa stau la voi cateva luni. Raspunsul mamei:- Foarte bine! Fa-te comoda pe canapeaua din salon si cauta-ti niste asternuturi in sifonier. Vazand asemenea reactii ciudate din partea mamei, am inceput sa ne facem griji.

Asa ca, ne-am strans cu totii sa ne sfatuim ce sa facem. O suspectam pe mama ca a mers la medic si ca ala, medicul, i-a dat reteta pentru niste pastile de „ma doare-n cot de toata lumea” de 1000 mg. Si sigur, sigur si-a administrat o supradoza.

Am propus atunci o „investigatie” urgenta asupra starii mamei, pentru a o indeparta de orice posibila dependenta fata de orice medicament anti-istericale.

Mare ne-a fost surpriza insa cand mama a inceput sa ne explice:- Mi-a luat mult timp pana mi-am dat seama ca fiecare e responsabil pentru viata sa. Am avut nevoie de multi ani sa descopar ca anxietatea mea, mortificarea mea, depresia mea, nervii mei, noptile mele de nesomn, stresul meu, nu rezolvau problemele voastre, ci le acutizau pe ale mele.

Eu nu sunt responsabila de actiunile celorlalti, dar sunt responsabila de reactiile pe care le exprim fata de acestea. De aceea, am ajuns la concluzia ca datoria mea fata de mine insami este aceea de a-mi pastra calmul si de a lasa pe fiecare sa-si rezolve problemele care ii corespund.

Am urmat cursuri de yoga, meditatii, miracole, dezvoltare personala, igiena mintala, vibratie si programare neurolingvistica. Si in toate am gasit un numitor comun: toate conduc catre acelasi punct. Eu pot sa interferez doar asupra mea.

Voi toti aveti toate resursele necesare pentru a va rezolva propriile vieti. Eu pot doar sa va dau un sfat, daca il cereti bineinteles. Ca il urmati sau nu, depinde doar de voi.

Asa ca, incepand de azi, incetez sa mai fiu:

– receptorul responsabilitatilor voastre, – sacul culpelor voastre, – masina de spalat a remuscarilor voastre, – avocatul greselilor voastre, – zidul plangerilor voastre, – cea care va rezolva problemele si – roata de rezerva care se achita de responsabilitatile voastre.

Azi, va declar adulti, independenti si autonomi!” – a rostit mama.

Toti cei de fata, am amutit! Incepand cu acea zi, familia a inceput sa functioneze. Pentru ca de atunci, toti din casa stiu exact ce au de facut.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here