Acasă Blog Pagina 3

Inamicul ascuns care te împiedică să te iubeşti

0

Orice încercare de a te iubi, mai devreme sau mai târziu se va lovi nas în nas cu vocea criticului interior, care mormăie mereu, are îndoieli, învinuiește şi caută defecte în tot.

Trăim într-o societate unde încă de la naștere suntem apreciați – din primele minute scara Apgar, apoi privirea riguroasă  şi comentariile severe ale părinților, medicilor, educatorilor, profesorilor, nu mai ai unde să te ascunzi. Copilul ca un burete este nevoit să absoarbă toate comentariile, criticile, plângerile care se depun ferm în subconștient și continuă să sune în cap deja la maturitate, afectând respectul de sine și calitatea vieții.

Copilul nu se poate controla şi aprecia pe sine – pentru el o fac părinții. Și de modul în care fac aceasta, depinde cum va fi criticul interior al persoanei – înregistrat în subconștient vocea părinților.

Pentru persoanele cu respectul de sine scăzut şi anxietate înaltă, criticul îndeplinește funcția de adaptare – când te cerți singur pe tine şi faci un ritual care te ajută să te simți confortabil. Pentru că atunci când te certau în copilărie problemele într-un fel sau altul se rezolvau. Să fii rău e mai simplu decât să aștepți ceva necunoscut.

Deşi criticul e alături, nu e prea uşor să-l prinzi. El apare în situațiile grele ale vieţii, atunci când persoana este deosebit de vulnerabilă și are mare nevoie de sprijin; când se întâlnește cu alți oameni, mai ales autoritari; sau cu cei cu care cândva ai avut neplăceri sau simpatie acută. Când omul face o greșeală sau spune o prostie. În orice situație unde există riscul de a fi respins şi eşec în dragoste.Când alții reacționează negativ, critică, sau atacă pe nedrept.

Iată aici criticul iese în toată splendoarea sa cu:

“Tu ești vinovat” “proastă eşti, proastă!” “desigur că nu va suna, tu te-ai văzut în oglindă?”, “oricum nu o să reușești” “ce înseamnă ţi-e rău, mergi la muncă!” “Nu ești capabilă de nimic” “Unde te uitai, idiotule! etc.

Şi omul îl crede. Doar criticul e atât de mare şi puternic. Deși în aceste momente ai putea să-l întrebi ce vrea să obțină cu aceste răutăți care tocmai ţi le-a turnat? Să-l rogi să-ţi spună ce trebuie să faci pentru a fi corect, iubit, deștept…

Dacă ţi-a apărut o furie pe critic – poţi să-i scrii o scrisoare furioasă. Să conștientizezi că criticul interior nu are putere asupra omului – el este doar o parte mare a sa. Ca coada vulpii. Coada care nu conduce vulpea – singură ia decizii ce să facă cu ea, până când poate scăpa de ea (chiar dacă farmecul ei va avea de suferit).

La fel şi omul poate face o alegere conștientă să-şi mai creadă vocea plină de prejudecăți, să-i regleze volumul. Să-şi dezvolte obiceiul zilnic de a se lăuda şi încuraja. Pentru fiecare pas mic.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor! Sursa:relatii.net

Facebook Comments

Sentimentele: de ce trebuie să le exprimăm şi să vorbim despre ele?

0

De ce avem nevoie de sentimente? De ce ar trebui să le trăim? De ce să le exprimăm? De ce să vorbim despre ele?

Un răspuns scurt la aceste întrebări ar fi:

1. Pentru a supraviețui

2. Pentru a trăi viața. Viaţa ta. În funcție de propria personalitate. În comparație cu “viaţa trece pe alături”, “trăiesc o viaţă străină” şi “de ce în general să trăiesc?”

3. Pentru crearea, susținerea şi dezvoltarea relațiilor cu alţi oameni.

De ce avem nevoie de sentimente?

Sentimentele oferă un punct de referință, ce să faci şi ce să nu faci.

Nu-ţi place ceva –  nu mânca, aceasta poate fi toxic.

Ti-e teamă, există pericol – nu te du, nu fă, fugi de acolo (aici e important să distingi frica naturală, care te ajută să supraviețuiești, şi cea nevrotică, care nu are motive întemeiate şi te încurcă să supraviețuiești).

Eşti furios – protejează-ţi limitele, treci peste obstacole.

Te bucuri – fă-o fin nou.

Eşti trist – ai pierdut ceva ce era important pentru tine – acceptă pierderea.

Te simți vinovat – clarifică dacă e o vină reală, pentru ceva ce n-ai făcut corect, sau e o vină nevrotică şi cineva încearcă să te manipuleze.

De ce să trăiești sentimentele?

Trăirea sentimentelor ajută la menținerea sănătăţii, şi ca urmare a vieții. Suprimarea, negarea, ignorarea sau blocarea sentimentelor duce la boli psihosomatice, moarte prematură şi crearea situațiilor neplăcute în viaţă.

De exemplu dacă persoana neagă şi nu-şi trăiește agresiunea, atunci inconștient poate provoca situații, când agresiunea e direcționată spre ea din exterior.

De ce să-ţi exprimi sentimentele?

Aceasta deasemenea contribuie la menținerea sănătății. Fiecărui sentiment îi corespunde o anumită reacție firească corporală, vocală sau mimică. Când omul reține această reacție naturală, în corpul lui se formează blocaje care împiedică circulația sângelui şi energiei, iar aceasta duce la apariția bolilor. De aceea, trebuie să-ţi exprimi emoțiile corporal, să-ţi urmezi reacția firească, chiar dacă nu ai pe cineva alături.

De ce să vorbești despre sentimente?

Verbalizarea, pronunția simțurilor, chiar dacă nimeni nu este alături, face parte din trăirea și exprimarea sentimentelor, necesare pentru menținere sănătății. Împărtășirea sentimentelor cu o persoană care poate să-ţi ofere sprijin – face trăirea sentimentelor  mai profundă, mai plină. Bucuria devine mai puternică, iar durerea, dimpotrivă, se potolește.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor! Sursa:relatii.net

Facebook Comments

Vezi evoluția partenerului autoritar într-o relaţie de cuplu

0

Despotismul, tirania, violența fizică sau psihologică în relații – sunt teme frecvente în practica psihologică. Narcisist, despot, agresor, tiran, psihopat: așa sunt numiți partenerii, care construiesc relații prin șantaj, amenințări, manipulare, înșelăciune sau violență fizică. Toate acestea se întâlnesc foarte des în relații sub diverse forme, însă foarte rar se vorbește despre ele cu voce tare.

Cum se naște un despot?  

Despotul – este o victimă în sens invers. În copilărie psihicul omului, pentru a cunoaște lumea, divizează toate obiectele în bune şi rele. Evenimentele traumatice nu pot fi percepute, trăite şi asimilate în mod adecvat de mintea copilului, de aceea ele sunt divizate şi copilul în interior se identifică fie cu agresorul, fie cu victima.

De exemplu:

Părintele, în faţa fiului de 4 ani o lovește cu centura pe fiica sa de 7 ani, pentru că aceasta nu a avut grijă de cel mic. Pentru ambii copii este o traumă psihologică, mai ales dacă bătaia, agresiunea verbală, manipularea și alte atrocități au loc în mod regulat. Fiica deja e în rolul de victimă. Iar fratele mai mic, privind scena de violență, psihologic se poate alătura părintelui – adică agresorului.

Ce se întâmplă când persoana-victimă crește?

Își caută un partener-agresor, care va completa ceea ce este suprimat în ea. Adică, poate fi agresivă, poate ataca. Cu acest partener, victima va încerca să-şi joace rolul, pentru a finaliza experiența traumatizantă din trecut, însă de cele mai multe ori – fără rezultat.

Agresorul despotic caută o victimă, pentru că ea este o mină de aur pentru proiecțiile sale. Această persoană, cu timpul are nevoie tot mai mult şi mai mult de confirmări din exterior. Agresorul despotic arată exact ca acel băiețel de 4 ani speriat, pierdut, care nu înțelege ce se întâmplă – el se simte vinovat faţă de sora sa, simte furie şi tot odată frica să nu fie respins de cele mai importante persoane din viaţa sa – părinții.

Acest cocktail complicat de sentimente, şi unui matur îi va fi greu să-l suporte şi să-l conștientizeze, dar pentru un copil e o sarcină imposibilă. De aceea, experiența din copilărie se capsulează în psihic şi copilul pur şi simplu alege să fie persoana puternică şi agresivă care provoacă durere, ca să nu devină cel  – căruia îi vor provoca durere.

Însă, forțând capacitatea de a experimenta unele sentimente, vrând-nevrând omorâm toată sensibilitatea. Iar persoana crește şi nu se simte vie. Se simte puternică, curajoasă, vicleană, calculată, excentrică şi rea. Însă nu se simte vie.

Agresorul are nevoie de un partener – victimă pentru a se simţi viu. Victima e persoana capabilă să sufere, să se bucure, să obțină plăcere de la viaţă – adică, să umple golurile care sunt în partenerul său.

De obicei, în aceste relații este loc nu doar pentru violenţă. Deşi relaţiile sunt complicate, dureroase şi obositoare, ele sunt valoroase pentru ambii parteneri. De fapt, un astfel de parteneriat seamănă cu unirea a doi schilozi – la unul piciorul nu funcționează, la celălalt brațul. Fiecare trebuie să îndeplinească ceva în relație pentru doi. Iar aceasta cauzează multă furie, frustrare și pretenții reciproce.

Cum ieşi din această stare? Trebuie să-ţi crești a doua parte, cea care la timpul său nu a putut să crească. La cineva e agresiunea sănătoasă, îndreptată spre partener şi lumea exterioară. La cineva – capacitatea de a iubi, a simți, a te observa pe tine şi pe partener într-o relație.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor! Sursa:relații.net

Facebook Comments

RĂMÂI CONECTAT

16,520FaniÎmi place
801CititoriConectați-vă
19CititoriConectați-vă
152AbonațiAbonați-vă

SELECTATE DE EDITOR