Tocmai am citit un articol de-al Ineliei Benz cu titlul ”Încetează să încerci să trezești oamenii!”. Este un mesaj pe care l-am primit și eu cu multă vreme în urmă, dar pe care nu l-am ascultat.

De ce nu l-am ascultat? Pentru că nu am putut crede că Sufletul meu mi-ar spune așa ceva tocmai când era atât de multă nevoie de oameni treziți care să-și descopere/cunoască capacitățile, abilitățile, talentele și să ne putem opune ÎMPREUNĂ Întunericului din lume.

Da, povestea spusă și interpretată pe ”omenește” a mitului Lucrătorului în Lumină pe care cred că mulți au îmbrățișat-o și căreia i s-au dedicat Trup și Suflet. Mă număr și eu printre aceștia și mulți dintre voi, dintre cei care îmi sunteți sau mi-ați fost prieteni pe FB, sau nu, ați făcut parte din grupurile pe care eu le-am creat și în care am urmărit acest scop: să ajut oamenii să-și descopere propriile abilități ca mai apoi să ne putem uni aceste capacități, fiecare cu a lui, și să putem înfrunta ”Întunericul” împreună.

Acum mă amuz de această ”joacă de copil”, de această iluzie în care îmi imaginam Întunericul ca pe ceva de sine stătător și, desigur, în afara mea și a celor ”treziți” la Lumină. Și mi-am luat rolul în serios.

După vechile Școli spirituale, drumul către ”trezire” necesită disciplină, multă disciplină, dedicare și neabaterea de la scopul tău. Și este adevărat că este nevoie de toate astea ca să poți ”deschide poarta” ca ceea ce este de plecat să poată pleca și ceea ce are de venit să poată veni.

Doar că nu-i suficient ca doar să deschizi poarta…mai trebuie și să DAI DRUMUL să plece la ceea ce are de plecat ca ceea ce are de venit să aibă unde intra.

Am câteva Școli ale Misterelor la activ, atât pământene cât mai ales nepământene, așa că, la capitolul disciplină și intransigență stau foarte bine pentru că știu că este suficient un simplu gând ”rătăcitor” ca să te facă să ”iei jocul de la capăt”.

Exact ca în jocurile video în care tot pierzi la vieți până când ajungi să poți încheia jocul ”viu”. Ei bine, planul de-acasă și cel din târg nu s-au potrivit, în ciuda tuturor eforturilor mele pentru simplul fapt că nu trebuiau să se potrivească.

Dar, uneori ”ne-am jucat frumos” și n-am chiar ”ars gazul degeaba” niciunii dintre noi. Orice joc, dacă îl joci de mai multe ori, te prinde în cele din urmă DACĂ îl iei personal.

Și după o vreme îl iei personal, pentru că asta face parte din natura umană: experimentarea prin identificarea cu experiența până DEVII experiența astfel încât să o cunoști atât de intim încât să nu mai aibă nici un secret pentru tine.

Un exemplu? Suferința, durerea, lipsa iubirii de orice fel, de fapt, toate. Așadar, nu cu mult timp în urmă am fost ”împinsă de la spate” să pun punct acestui joc, acestei iluzii a mele, și să ”încetez să încerc să trezesc oamenii”.

Am făcut-o pentru că am simțit și știam că a sosit momentul să o fac. Ceva asemănător, pentru cei care au experimentarea asta, cu acel moment în care mama te strigă seara târziu să intri în casă de la joacă.

Te-a strigat o dată, de două ori, poate chiar de trei ori și ”Mai lăsă-mă un pic!” nu mai este posibil. TREBUIE să intri în casă. Așadar, povestea cu ”trezitul oamenilor” s-a încheiat.

Cine s-a ”trezit”, s-a ”trezit” demult și cine nu s-a ”trezit” încă se va ”trezi” când îi va veni vremea să o facă, iar asta nu este treaba nimănui altcuiva decât a Sufletului fiecărei persoane.

Acum a venit vremea lui ”Cine se-aseamănă se-adună”, iar asta este decizia Sufletului nu a omulețului care ”le știe pe toate”. Și dacă nu găsești pe nimeni cu care să ”te aduni”, lasă-ți Sufletul să te surprindă. Vor apărea la momentul potrivit. Sursa: Monica Poka