Orice încercare de a te iubi, mai devreme sau mai târziu se va lovi nas în nas cu vocea criticului interior, care mormăie mereu, are îndoieli, învinuiește şi caută defecte în tot.

Trăim într-o societate unde încă de la naștere suntem apreciați – din primele minute scara Apgar, apoi privirea riguroasă  şi comentariile severe ale părinților, medicilor, educatorilor, profesorilor, nu mai ai unde să te ascunzi. Copilul ca un burete este nevoit să absoarbă toate comentariile, criticile, plângerile care se depun ferm în subconștient și continuă să sune în cap deja la maturitate, afectând respectul de sine și calitatea vieții.

Copilul nu se poate controla şi aprecia pe sine – pentru el o fac părinții. Și de modul în care fac aceasta, depinde cum va fi criticul interior al persoanei – înregistrat în subconștient vocea părinților.

Pentru persoanele cu respectul de sine scăzut şi anxietate înaltă, criticul îndeplinește funcția de adaptare – când te cerți singur pe tine şi faci un ritual care te ajută să te simți confortabil. Pentru că atunci când te certau în copilărie problemele într-un fel sau altul se rezolvau. Să fii rău e mai simplu decât să aștepți ceva necunoscut.

Deşi criticul e alături, nu e prea uşor să-l prinzi. El apare în situațiile grele ale vieţii, atunci când persoana este deosebit de vulnerabilă și are mare nevoie de sprijin; când se întâlnește cu alți oameni, mai ales autoritari; sau cu cei cu care cândva ai avut neplăceri sau simpatie acută. Când omul face o greșeală sau spune o prostie. În orice situație unde există riscul de a fi respins şi eşec în dragoste.Când alții reacționează negativ, critică, sau atacă pe nedrept.

Iată aici criticul iese în toată splendoarea sa cu:

“Tu ești vinovat” “proastă eşti, proastă!” “desigur că nu va suna, tu te-ai văzut în oglindă?”, “oricum nu o să reușești” “ce înseamnă ţi-e rău, mergi la muncă!” “Nu ești capabilă de nimic” “Unde te uitai, idiotule! etc.

Şi omul îl crede. Doar criticul e atât de mare şi puternic. Deși în aceste momente ai putea să-l întrebi ce vrea să obțină cu aceste răutăți care tocmai ţi le-a turnat? Să-l rogi să-ţi spună ce trebuie să faci pentru a fi corect, iubit, deștept…

Dacă ţi-a apărut o furie pe critic – poţi să-i scrii o scrisoare furioasă. Să conștientizezi că criticul interior nu are putere asupra omului – el este doar o parte mare a sa. Ca coada vulpii. Coada care nu conduce vulpea – singură ia decizii ce să facă cu ea, până când poate scăpa de ea (chiar dacă farmecul ei va avea de suferit).

La fel şi omul poate face o alegere conștientă să-şi mai creadă vocea plină de prejudecăți, să-i regleze volumul. Să-şi dezvolte obiceiul zilnic de a se lăuda şi încuraja. Pentru fiecare pas mic.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, distribuie prietenilor! Sursa:relatii.net