De ce ai trebuință spre a putea comunica din adâncul tău lăuntric? Harul deschiderii către oameni și bucuria dăruirii este una dintre primele condiții, fără de care poți fi un mare și bun orator, ori comunicator, însă, nu vei ajunge niciunde mai departe de suprafața ființială, mai departe de mintea logică, într-unul din sertarele informaționale ale acesteia.

Atunci când vorbești cu har și dăruire, atunci limbajul tău devine unul de trezire a conștiinței celorlalți, devine un act de trezire pentru cei ce te ascultă, cu adevărat aceasta se întâmplă!

Până la urmă, exact pentru aceste treziri ale conștiinței, un limbaj al sufletului, pornit din propria conștiință – din divinul ființei tale!-, poate aduce rezonanță celor din jur.

Iar, acest tip de comunicare, este unul de pătrundere în conștiință celuilalt, în inima sa. Și, conștiința nu este ceva ce ține de logica rațiunii, este ceva ce duce mai adânc în om, adânc spre inima lui, spre adâncul său lăuntric.

Este legătura sa cu Dumnezeu…Nu poți face o discuție a fi ”ca de la suflet la suflet”, dacă nu ești îndrăgostit de ceea ce faci, dacă nu iubești și trăiești adânc cele ce le spui, ca apoi, prin simțire, să le propovăduiești mai departe. Aceasta este o altă condiție al limbajului sufletului. Sursa: Gina Cosnete

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here