“Vânătaia se vindecă, umilinţa rămâne”

Femeile din România înghit zi de zi lacrimi amestecate cu bătăi, umilinţe sau interdicţii. Îşi oblojesc rănile sub privirile speriate ale copiilor, care mai târziu riscă să ajungă şi ei fie agresori, fie victime.

De ce acceptă femeile să fie bătute, cum ar trebui să reacţioneze la primul semn de violenţă din partea partenerilor lor şi mai cu seamă ce ar trebui să facem pentru a elimina violenţa şi, implicit, pentru a nu mai crea modele de comportament deviant copiilor noştri ne spune sociologul Maria Voinea, profesor dr în sociologia familiei, de la Universitatea de Sociologie, Bucureşti.

Jurnalul Naţional: A crescut numărul cazurilor de violenţă în familie din România?

Maria Voinea: Nu cunoaştem care este cifra exactă a persoanelor care ajung să fie abuzate. Nu o să avem niciodată cifra reală a victimelor violenţei domestice, din motive variate: nu toate victimele ajung să comunice starea lor reală organelor îndreptăţite, fie să rezolve problema, fie să o consemneze că există, şi acest lucru se întâmplă pentru că multora dintre femei le este teamă de soţii lor violenţi, de consecinţele pe termen mediu şi lung, de divorţ, de abandon, de bătăi interminabile.
Din cazuistica cu care ne confruntăm în instanţe, unde ajung aceste cazuri, suntem în măsură să spunem cu toată tăria că fenomenul este foarte pregnant în anumite medii. Este mai frecvent întâlnit la categoriile de persoane cu o pregătire elementară, submedie sau fără pregătire intelectuală, la persoanele cu un nivel scăzut de instrucţie, dar mai ales în mediile în care s-a transmis de la o generaţie la alta modelul violent. Cu alte cuvinte, acolo unde părinţii au fost violenţi între ei, copiii au preluat modelul, transmiţându-l în momentul în care ei au ajuns adulţi.
 
Există diferenţe între mediul urban şi cel rural în ceea ce priveşte violenţa în familie?

În mediul rural, comunitatea are un control mai puternic asupra membrilor ei şi, din această cauză, ne-am aştepta ca fenomenul să fie mai redus. Cu toate acestea, în ultimii ani, de când s-a dezvoltat foarte mult obiceiul oamenilor de a pleca peste graniţă, s-au creat situaţii care favorizează producerea violenţei în familie. Aceşti copii ajung să preia nişte modele la întâmplare. Se întâmplă foarte des să plece doar un membru al familiei şi cel care rămâne, neputând să controleze evoluţia copilului în totalitate şi să-l orienteze spre căi pozitive, recurge la violenţă.

Practic, aşa cum se spune în popor, îşi varsă nervii pe copil. Situaţiile sunt diferite de la o zonă geografică la alta. Din păcate, nu avem studii care să ateste că într-o zonă sau într-un judeţ fenomenul este mai prezent decât în altele.

Putem vorbi despre anumite perioade din an/lună/săptămână în care se intensifică cazurile de violenţă în familie?

Nu cred că este ciclică violenţa, ca şi anotimpurile. Dar, de pildă, iarna, în mediul rural cu precădere, când partenerii ajung să stea mai mult împreună şi din cauza treburilor gospodăreşti care se suspendă, unele dintre ele fiind sezoniere, este foarte posibil să existe situaţii de violenţă. Mai ales dacă se consumă şi alcool. La fel se poate întâmpla şi în week-end-uri. Dar, în principiu, nu cred că există vreo ciclicitate în comportamentul agresiv al anumitor persoane.

Nu aş vrea să credem însă că doar femeile sunt victime. Există şi victime bărbaţi. În urma prostului obicei al unor femei de a cicăli bărbatul şi de a încerca să-l descoasă în privinţa programului, al anturajului, al banilor câştigaţi, de exemplu, bărbatul poate fi copleşit de această atitudine şi, de multe ori, în astfel de situaţii, dacă el a greşit cu ceva, se lasă chiar bătut de femeie. Există puţine cazuri din acestea, dar dacă o să urmăriţi, crimele pasionale sunt făcute şi de bărbaţi, şi de femei. Este valabilă şi varianta inversă, în care soţia/concubina, ajunsă la disperare, să poată comite un act de violenţă, chiar o crimă.
 
O primă bătaie este suficientă pentru a şti ce te aşteaptă în viitor sau poate fi considerată “doar o întâmplare, o scăpare” din partea partenerului?
De regulă, un bărbat care îşi bate soţia, indiferent ce motive ar avea, o face de mai multe ori. Rar se întâmplă ca un bărbat, care a ridicat pentru prima dată mâna asupra soţiei, să se corecteze şi să aibă un comportament civilizat mai târziu. Părerea mea este că o femeie care primeşte prima palmă de la soţul ei nu trebuie să o aştepte pe următoarea. Ea trebuie să îşi facă un inventar al sentimentelor şi al aşteptărilor ei faţă de soţ şi faţă de căsnicie şi, în funcţie de acesta, să ia atitudine.

Răul trebuie curmat încă de la început şi nu trebuie lăsat să se repete. Se întâmplă, de asemenea, fenomenul de violenţă în familie în mediile în care se consumă în mod excesiv alcool. Lucrurile devin confuze, scapă de sub control. De multe ori consumă alcool şi soţia/concubina, uneori sunt antrenaţi copiii în a procura băutura şi se creează o stare de promiscuitate, care degenerează şi devine un model negativ, prin excelenţă, pentru copii.
 
Care sunt cauzele violenţei în familie?

Lipsa de educaţie, lipsa de comunicare dintre parteneri sunt motive puternice care determină violenţa. Importante sunt cunoaşterea partenerului de viaţă şi alegerea potrivită a acestuia. Când spun aceste lucruri am în vedere a se evita diferenţele mari în privinţa nivelului de instrucţie, a aspiraţiilor, a concepţiilor despre viaţă, dar şi în privinţa socializării copiilor. Mulţi parteneri ajung să se certe, ba chiar să se bată, pentru că au viziuni mult prea diferite în privinţa educaţiei copiilor. Un părinte este mai tolerant şi celălalt este mai autoritar.
Cel autoritar doreşte sancţiuni punitive pentru copilul care a greşit sau care nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Părintele tolerant va ascunde, va proteja copilul şi în felul acesta se va expune el în faţa soţului agresiv şi extrem de exigent în privinţa copiilor. De asemenea, există motive legate de factorul financiar. Sărăcia generează de multe ori şi violenţă, dar nu sărăcia în sine, ci aceea asociată cu alcoolul şi cu lipsa de organizare a vieţii familiale.

Am întâlnit familii cu bani puţini, dar foarte bine organizate. Bazându-se şi pe dragostea şi pe respectul reciproc al partenerilor, ei au reuşit să depăşească dificultăţile legate de sărăcie. După cum am întâlnit şi familii cu resurse financiare apreciabile, dar cu un management prost al gospodăriei. Banii se cheltuiau pe altceva decât pe nevoile fundamentale ale familiei şi, prin urmare, se ajungea la ceartă, la discuţii, la bătăi.
Mai sunt violenţe manifestate între parteneri şi pe seama unor relaţii defectuoase cu anturajul pe care aceştia l-au avut în trecut. Prietenii de băutură ai soţului sau prietenii de mers la discotecă ai soţiei pot să devină sursă de violenţă în momentul în care nu se realizează o înţelegere între parteneri şi mediul din care au provenit. Uneori, şi familia de origine, părinţii unuia sau ai altuia dintre parteneri pot să fie surse de violenţă prin implicarea lor în familia respectivă.

Care sunt repercusiunile violenţei din familie asupra copiilor?
Ei sunt victime directe şi indirecte. Directe atunci când sunt abuzaţi, bătuţi, umiliţi, nesupravegheaţi şi indirecte când asistă la conflictele puternice ale părinţilor, la manifestările isterice ale unuia sau altuia dintre părinţi, la discuţii în care se foloseşte un limbaj necorespunzător. Violenţa produce şi reproduce violenţă. Comportamentul victimal al mamei poate să reproducă acest model la fetiţa aflată în creştere.

Contează foarte mult însă şi mediul în care se va forma ulterior, când va pleca la şcoală. Întâlnim şi situaţii în care un astfel de copil, care a trăit într-un mediu viciat, se revoltă în raport cu situaţia pe care a cunoscut-o în familie şi luptă pentru a o putea depăşi. La fel se întâmplă şi cu băiatul. Fie imită comportamentul tatălui, fie, în situaţiile de excepţie, apreciate de societate, va încerca să-şi inhibe un astfel de comportament şi să fie un soţ şi un tată ideal. Sunt cazuri în care copiii iau apărarea mamei sau a victimei respective şi, în această situaţie, ei au de suferit, pentru că persoana agresivă îşi va îndrepta starea de violenţă şi asupra lor.
 
Sondajele realizate arată că după primii cinci ani de căsnicie apar cele mai multe acte de violenţă între soţi. Cum vă explicaţi?

Cele mai multe divorţuri se fac după această perioadă de cinci ani. Între primii cinci-şapte ani ai mariajului. O explicaţie ar putea fi şi faptul că în primii ani de căsnicie apar şi copiii. Femeia se întâlneşte cu mai multe greutăţi, ea îşi asumă rolul de mamă şi de soţie şi, în unele cazuri, şi pe cel de persoană angajată în câmpul muncii. Se întâmplă adesea să nu mai facă faţă tuturor acestor responsabilităţi, să fie copleşită de volumul mare de lucru şi de aici apar reproşurile soţului.

Dacă acesta nu are capacitatea de a o ajuta pe femeie să depăşească această perioadă grea, el poate deveni sursa care declanşează conflicte, nemulţumiri, violenţa, reproşând femeii că nu are capacitatea de a se descurca, că nu este în stare să fie şi mamă, şi soţie, şi bună gospodină. Autor: CARMEN PREOTESOIU Sursa m.jurnalul.ro

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here